Soluţii de depozitare inteligente pentru baie

Când ne întoarcem acasă după o zi ocupată la muncă, majoritatea dintre noi am prefera să avem toate articolele de toaletă, periile pentru machiaj şi obiectele indispensabile pentru baie la locul potrivit, înainte de a ne bucura de cea mai aşteptată baie a zilei. Dacă toate aceste articole de uz zilnic se află împrăştiate prin baie, nu numai că vor crea un aspect de spaţiu haotic, dar vor fi încă o povară pe umerii dvs. De aceea, o baie cu toate necesităţile organizate într-o manieră potrivită asigură nu numai ordinea, dar şi posibilitatea de a avea acces uşor la ele în fiecare zi. Acest lucru facilitează şi procesul de curăţare, existând un risc mai redus ca lucrurile să se strice sau să cadă, producând şi mai multă dezordine.

O baie curată şi organizată este, categoric, una cu suficient spaţiu de stocare pentru depozitarea tuturor produselor pentru baie şi de înfrumuseţare, precum şi alte articole necesare pentru baie, cum ar fi prosoape şi produse de curăţare. Cu toate acestea, majoritatea dintre noi pot avea băi foarte, foarte mici sau băi cu forme neconvenţionale, care oferă oportunităţi de depozitare limitate. Există câteva modalităţi creative pentru a profita la maximum de spaţiul dvs.

Pentru băile fără dulăpior pentru medicamente

Aproape în orice baie veţi putea găsi câte un fel de dulăpior pentru medicamente, dar, pentru cei care nu au un astfel de accesoriu, există mai multe modalităţi de a face faţă dezordinii. O idee interesantă este utilizarea organizatorilor pentru stocarea oricărui articol. Puteţi folosi coşuri pe mai multe niveluri pentru depozitarea articolelor mai mari şi sertare sau chiar tăvi ornamentale pentru articolele mai mici pe care le folosiţi frecvent. Puteţi alege o schemă de culoare sau un aspect estetic pe care să îl respectaţi şi de care să ţineţi cont atunci când cumpăraţi articolele de depozitare. Un alt sfat grozav este utilizarea unui cărucior de bar pentru păstrarea tuturor produselor pentru îngrijire corporală şi baie. Dacă baia dvs. are spaţiu imitat, puteţi scoate căruciorul de bar doar atunci când aveţi nevoie de el. Acesta este mobil şi ocupă foarte puţin spaţiu, fiind ideal pentru spaţiile congestionate de baie.

Utilizaţi tot spaţiul disponibil

O baie mică ar trebui să însemne un dulăpior pentru medicamente de dimensiuni mai mici sau un spaţiu de depozitare mai redus. Acestea ar putea să nu fie suficiente pentru a depozita tot ce aveţi nevoie. De aceea poate apărea necesitatea de a fi creativ şi de a folosi spaţii neutilizate din jurul băii. Cu siguranţă puteţi monta rafturi deasupra toaletei sau chiar pe sau deasupra uşii băii. Acestea nu trebuie să fie dulăpioare veritabile dacă nu vreţi să investiţi prea mult efort. O idee bună ar fi să achiziționaţi cutii de depozitare de pus pe aceste rafturi, dacă doriţi să ascundeţi toate produsele de privirea generală.  În plus faţă de aceasta, dacă baia dvs. are o chiuvetă cu montare pe perete sau cu piedestal, s-ar putea să nu aveţi dulăpior sub ea. Puteţi folosi rafturi pentru a profita de această zonă. Există mai multe opţiuni de rafturi disponibile în magazine, pentru a servi în mod special această zonă a băii.

Încadraţi-vă în buget

Uneori, rafturile şi organizatoarele pentru depozitare pot fi costisitoare, în funcţie de locul din care le achiziţionaţi. Cu toate acestea, dacă nu doriţi să cheltuiţi prea mult, dar aveţi gusturi artistice, puteţi apela la bricolaj pentru a crea spaţii interesante. Multe persoane cumpără coşuri de depozitare din magazine de articole artizanale, le vopsesc şi le montează pe pereţi într-o manieră interesantă pentru soluţionarea problemelor de depozitare. Astfel de proiecte adaugă o notă personală, distractivă şi creativă băii dvs.

Rafturi ascunse în baie

Prea multe rafturi şi cutii de depozitare ar putea să facă baia să pară un loc supra-aglomerat. Dacă sunteţi o persoană care iubeşte minimalismul sau dacă apreciaţi mai mult spaţiu liber în baie, rafturile ascunse reprezintă cea mai bună opţiune. Oglinzile pentru baie de dimensiuni mari sau chiar şi cele mai mici montate deasupra chiuvetei pot fi folosite ca dulăpioare. Puteţi depozita toate produsele în dulăpiorul din spatele oglinzii şi atunci când închideţi uşile nu mai trebuie să vedeţi aglomeraţia de produse.

Depozitarea aparatelor electronice

Pentru cei cu băi mici şi spaţiu de depozitare limitat, una dintre principalele preocupări este absenţa unui spaţiu adecvat şi sigur pentru aparatura electronică. Aşezarea ondulatorului lângă chiuvetă ar putea să nu fie o idee atât de bună; poate fi extrem de periculos. O idee bună ar fi instalarea unei cutii de depozitare cu folie metalică, poate pe laterala chiuvetei sau chiar pe uşa dulăpiorului, dacă doriţi să economisiţi spaţiu.

Spaţii de depozitare în perete

Spaţiile de depozitare în perete, în special în zona duşului sau a căzii, sunt o modalitate inteligentă de a economisi spaţiul în baie. Totuşi, acest proiect se aplică mai mult celor care încă îşi construiesc casa sau care o renovează. În plus faţă de soluţionarea problemelor de depozitare, spaţiile de depozitare în perete, sub forma unui alcov sau a unui colţişor încorporat, adaugă un element de design interesant băii dvs.

Borcane din sticlă

Articolele zilnice pe care le folosiţi în baie pot să nu fie foarte decorative sau plăcute estetic, dacă sunt amplasate aleatoriu pe rafturi sau în jurul chiuvetei. Prin urmare, o modalitate interesantă pentru ca lucrurile să arate mai simpatic o reprezintă borcanele din sticlă. Acestea sunt excelente pentru depozitarea periilor pentru machiaj, a şerveţelelor de curăţare şi a pad-urilor din bumbac, împreună cu multe alte lucruri importante pe care aţi vrea să le afişaţi într-o manieră interesantă.

Utilizarea unei plăcuţe magnetice

Pentru cei care vor mai multă distracţie, precum şi o modalitate decorativă de a-şi organiza lucrurile, trebuie să încercaţi o placă magnetică. O puteţi confecţiona cu uşurinţă utilizând o ramă de fotografie de dimensiuni mari, o folie metalică şi o bucată de pânză. Este un loc grozav pentru produsele de machiaj. Veţi constata că acestea sunt atât estetice, cât şi funcţionale. Baia este unul dintre locurile pe care le folosiţi cel mai mult din casă şi, deci, păstrarea ordinii, precum şi curăţarea, sunt esenţiale atât pentru satisfacţia dvs. mentală, cât şi pentru utilizarea zilnică. Prin urmare, prin respectarea sugestiilor menţionate mai sus, puteţi deveni creativ cu micile spaţii de stocare pe care le aveţi deja în baie sau puteţi inventa noi modalităţi de depozitare a articolelor esenţiale într-o manieră mai organizată. Fiţi creativ, profitaţi de aceste idei de depozitare uimitoare pentru ca toate articolele de care aveţi nevoie să încapă în baie şi admiraţi-vă baia încă o dată.

Citiţi mai mult

  • Băi pline de culoare

  • Aveţi o baie mică, fără spaţiu suficient?